Eu sunt primul...sau noul imn naţional.....

Începând încă de dimineaţă...de când deschizi ochii...e important să fii primul care se scoală din pat....să ai baia la dispoziţie numai pentru tine....nu contează dacă aştepţi 15 minute până vine apa caldă ...ai reuşit, eşti primul! După acest prim succes eşti primul care se îmbracă şi primul care mănâncă singura banană din coşul de fructe...ai plecat primul că ce-i drept ultimul trebuie să încuie uşa...şi nu ai vrea să fii tu acela...

Dacă pleci cu maşina...este mai mult decât evident că eşti primul în trafic...faci tot posibilul pentru asta....treci pe roşu...o iei pe linia de tramvai...nu acorzi prioritate la pietoni...dacă încearcă să te depăşească vreo tipă...nu-i nimic eşti pregătit...scoţi tigaia pe geam şi ţipi cât poţi la cratiţăăăăăă, nu în trafic!!!!! Şi fără să îţi dai seama că eşti într-o cursă cu mii de alte maşini care vor acelaşi lucru ca şi tine...dar oricum sunt fraieri şi numai unul reuşeşte Primul.....şi când ajungi în locul de parcare...ei bine asta e o altă poveste...

La locul de muncă....eşti primul care sparge uşa la plecare...primul care propune ca lunea să fie a treia zi de week-end şi primul care dă bir cu fugiţii când e vorba să pui osul la treabă…dacă fumezi dar şi dacă nu, eşti primul care iese la o bine meritată ţigară…asta după o muncă asiduă din care ai ieşit primul în top-ul solitaire de astăzi…yessssss.

La plecare, dacă eşti cu maşina...e evident că eşti primul la semafor dintre toţi colegii din firmă..iar dacă eşti cu mijlocul de transport în comun...eşti primul la uşa din faţă a tramvaiului, autobuzului sau la metrou...chiar şi când cobori eşti primul...ca nu cumva la Victoriei să te înghesuie toţi demenţii pe scările rulante....

Ai rămas fără provizii...deci eşti primul în supermarket şi primul la casă...că aşteptatul e pentru fraieri şi atunci invoci că e soţia gravidă în maşină şi naşte tripleţi în cinci minute sau dacă ţi se pare că exagerezi mergi la sentiment şi spui că e ziua mamei şi vrei să îi găteşti o cină supriză (te bufneşte râsul când zici asta...dar mai contează...fraierii au căzut în plasă eşti primul la casă)

Esti primul şi-acasă..că deh...ai spirit de îinvingător...şi atunci e clar...primul la duş...la ce mai e prin frigider...sau în a degusta tot ce de-abia ai cumparat....Eşti evident stăpânul telecomenzii...şi al televizorului...şi care te ajută evident sa fii primul în pat....

Iar noaptea...viseeeeeeeeezi...cum stai la coadă, cum munceşti la birou şi nu mai ai timp să ieşi la ţigară, cum îţi iau toţi faţa la supermarket şi aştepţi infinit să plăteşti ce-ai cumpărat...din salariul pentru care munceşti din greu...şi-aşa redus de criza asta din care nu mai ieşim...şi visul continuă şi se transformă într-un coşmar...şeful te ia la întrebări, că nu îşi justifici salariul şi îţi spune că ai dedlain, dar tu nu ştii engleză că te-ai angajat pe pile (primul)...şi ai pierdut la Solitaire campionatul de azi...că te-a ţinut în şedinţe....ai pierdut tramvaiul...că ai făcut ore suplimentare....şi coşmarul continuă....acasă ai pierdut posesia telecomenzii...nu mai sunt banane...şi apa caldă s-a întrerupt...îţi vine să urli în somn dar nu poţi şi când.....Tic Tac Tic Tac...ţi-a sunat ceasul….şi a venit dimineaţa...felicitări...respiri uşurat şi dai fuga la baie...ca să fii primul şi astăzi...

Pentru cei dintre noi care se mai întreabă de ce nu suntem de fapt primii....răspunsul e că pentru asta trebuie muncă şi muuuuultă creativitate J

Nu îmi convine

Îmi plăcea să observ oamenii....asta de când studentă fiind am aflat că şi lui Caragiale...căruia se pare că îi plăcea să bea cafeaua în gară şi să privească pur şi simplu trecătorii.....mi s-a părut fascinant...şi am început şi eu să îi privesc să îi observ, deşi cafea am început să beau mult mai târziu.

La început toţi mi se păreau fericiţi, nu ştiu de ce....dar poate pentru că îi priveam fără să vreau numai pe cei veseli, care râdeau zgomotos, care se ţineau de mână....Aveam şi un iubit căruia îi spuneam uite cât de fericită e toată lumea din jurul nostru...hai şi noi să fim fericiţi ca ei, trebuie să fie simplu dacă toţi o fac....nu îmi aduc aminte privirea din ochii lui când i-am spus asta…mi-aduc aminte liniştea...nu mi-a răspuns...

Am continuat să îi privesc şi să îmi fie drag...de câtă fericire e în jurul meu...şi am rămas aşa cu imaginea ce bine şi frumos e totul şi nu m-am mai uitat la ei…că eram sigură că aşa vor rămâne..că nu se vor schimba în veci....

Mi-am amintit că îi priveam într-o zi când o tipă blondă (...şi aparent stilată) la volanul unei maşini de lux...m-a făcut Vită! că nu am lăsat-o să zboare peste mine...sau nu mai ştiu din ce motiv...Ce tristă am fost atunci, dar am zis eh cine ştie se mai întâmplă, până când mai târziu un bătrân mi-a tras una în maşină cu umbrela pentru că am îndrăznit să claxonez un copil care îmi ştergea luneta maşiinii proaspăt scoase de la spălătorie....el nu văzuse copilul şi a crezut că îl claxonez pe el....

Oamenii nu mai zâmbeau şi nu se mai ţineau de mână aşa cum îi ştiam eu....râsul zgomotos, sincer, ce mă înconjura mai demult e acum un râs de batjocură.... şi nu i-am mai privit, nu mă mai uitam la ei...nici măcar de dragul lui Caragiale....

Moment

Aseară când stăteam la semafor

Mă întrebam.....şi totuşi ce-i iubirea?

Am tresărit trezită de-un claxon

Şi am plecat lăsând iubirea-n spate

Ce aştepta culoarea verde.............

Melancholia şi starea de panică....

Acum câteva zile împinsă dar nu forţată J)) de o scumpă prietenă de-a mea am fost să văd noul film al lui Lars von Trier Melancholia. Recunosc în calitate de fană declarată a comediilor romantice de la Holywood care îţi spală creierii şi nicidecum a filmelor care te bagă în depresie, nu m-a convins trailerul, regizorul ci prietena mea şi participarea lui Kirsten Dunst (pe care DA o ştiu din Spiderman J). Cum nu pretind să fiu expertă în ceva anume, în niciun caz în arta cinematografiei pot să spun cu mâna pe suflet că filmul ăsta m-a cutremurat sincer (deşi am o frică de cutremure ca vampirii de usturoi de data asta m-a cuprins panica din alte motive....cutremur e SO yesterday). Nu mă apuc acum să povestesc că poate cine ştie unii dintre voi chiar nu l-au văzut şi nu vreau să mă fac vinovată pentru dezvăluirea poveştii.....Aşa că precum oamenii moderni mă surprind uneori gândind....la anumite chestii...sau punându-mi întrebări la care şi dacă aş primi răspuns...nu mi-ar folosi la nimic....pe genul ce-ai lua cu tine dacă ai ajunge pe o insulă pustie....de parcă dacă vreodată aş fi pusă în ipostaza să aleg să mă duc pe o insulă pustie aş alege să mă duc.....iar dacă m-aş trezi direct acolo...banuiesc că ar fi deja prea târziu şi că aş avea în bagaj ceva cremă de cuticule sau rimel rezistent la apă...Ei bine aşa şi cu filmul ăsta care m-a pus din nou pe gânduri....ce-aş face dacă aş şti că vine sfârşitul lumii...mâine de exemplu. Păi trecând peste romantismele de rigoare cu aş bea un pahar de vin roşu şi aş asculta Tina Turner You Are simply the Best sau Queen...I wanna break free (where?into space?) cred că orice om sănătos la cap...o ia razna.....şi uite aşa m-a cuprins panica…şi m-am hotărât că nu vreau să vină sfârşitul lumii....pur şi simplu că prefer să beau vin roşu fără motiv...fără ameninţările de rigoare....

Aşa că e totuşi bine că realizez că filmele de acest gen....chiar te fac să îţi dai seama ce vrei...chiar şi fără intenţie poate (trecând peste rolurile impecabile şi realizarea artistică la care ochiul meu de amator nu a mai clipit) şi am să mai acord şanse până acum câteva zile neaşteptate altor şi altor provocări cinematografice. So... voi ce-aţi face dacă vine mâine sfarşitul lumii J?

http://www.imdb.com/video/imdb/vi2606799897/

Obsesia lui ALTFEL e in tendintze….

Nu pot sa nu observ când merg pe stradă, în metrou, la orice emisiune TV, în orice interviu acordat în presă de te miri cine, această obsesie de a dovedi cu orice preţ prin discurs, prin fapte, prin stil, coafură, accesorii...că fiecare e ALTFEL.

De unde această isterie de a ne diferenţia de restul lumii? A devenit atât de urâtă ideea de a aparţine unui grup sau de a fi la fel sau e atât de disperată căutarea identităţii de sine. Nu zic că nu m-a atins şi pe mine…dar asta nu înseamnă că am înţeles atunci de ce. Am încercat să îmi găsesc talente nebănuite: să pictez (de au ajuns prietenii sa se roage să nu le mai fac cadou tablouri de ziua lor), să fac bijuterii din mărgele (m-a ţinut vreo lună cu întreruperi până am realizat că nu sunt nici mare talent şi e şi calea cea mai sigură de creştere a dioptriilor), să mă apuc de creat chestii la care nu m-am priceput.

Cel mai mult mă amuză cât a ajuns de comun să fii altfel....cum intenţia iniţială de a fi  o persoană spectaculoasă, cu gusturi alese, cu hobby-uri deosebite sau multe, prea multe, e atât de trivială.... cum se simte nevoia de supermani şi superdoamne urbane atât de altfel şi prin privire şi prin gândire......

Nu vreau să spun că a-ţi căuta identitatea e un lucru rău, e rău doar să pretinzi că eşti altceva decât eşti, că îţi plac lucruri care nu îţi plac şi că uiţi să fii tu. E însă bine să încerci şi să îţi dai seama ce ţi se potriveşte şi ce nu. A fi noi înşine a ajuns să fie banal, când de fapt cu toţii suntem atât de diferiţi şi de fascinanţi fără să fie nevoie să ne mai străduim să o dovedim. Aşa că am înţeles până la urmă că dacă a fi ALTFEL înseamnă a fi banal...atunci asta aleg...şi reuşesc chiar să fiu în tendinţe doar că ALTFEL.

Numarul 1 sau the first but not the least

Coodle doodle doo sau varianta în limba română cucurigu este onomatopeea care mi-a venit în minte atunci când am decis să mă apuc de scris aşa în văzul tuturor prin intermediul acestui blog. De ce numele acesta? Simplu pentru că tot navigând pe internet şi citind aventurile din blogosferă şi mai mult văzând că acest trend e de prin 2006 sau mai bine, efectiv simt că acum m-am trezit şi iar fiindcă rezonez extrem de mult cu vorba Mai Bine Mai Târziu decît Niciodată am purces în această aventură de scriitoare amatoare.... Pornind pe principiul că toate au scop în viaţă...chiar dacă nu ne dăm seama de la început.... aştept şi eu cu interes să văd către ce se va îndrepta această aventură scriptică.....ţinând cont şi de ideea că poate scopul e să îmi dau seama că nu pot transforma această aventură într-o relaţie frumoasă de lungă durată......