Oamenii m-au fascinat dintotdeauna, incepand cu mine, continuand cu cei din jurul meu si terminand tot cu mine. Dintotdeauna am crezut ca a porni cu anumite idei preconcepute despre francezi, englezi, olteni, moldoveni, italieni etc. iti limitezi singur si de buna voie orizonturile de cunoastere. Suntem cu totii atat de fascinanti ca nu imi pot lua ochii de la voi, noi toti.
Nu sunt in masura sa descifrez de ce facem anumite lucruri, de ce iubim, uram, de ce spunem ce spunem dar ca un desavarsit si irevocabil om de litere ma simt in masura sa ma intreb, sa comentez, sa cuget, sa scriu despre toate astea chiar daca la finele faptelor mele dupa creieri storsi la maxim raman tot cu un mare semn de intrebare….
Avem nostalgii…ale trecutului, ale prezentului ba chiar si ale viitorului. Le declanseaza o vorba, o mancare, o melodie, o persoana pe care nu am mai intalnit-o de mult, redescoperirea unor locuri in care am trait clipe de neuitat fie ele dintre cele mai bune, sau cele mai rele.
In copilarie imi doream sa fiu mare si acum mare fiind…am nostalgia copilariei. Eram atat de incantata ca datorita faptului ca eram si sunt o tipa inalta toti adultii din jurul meu imi dadeau o varsta mai mare decat cea pe care o aveam in realitate, iar acum sunt atat de fericita cand tinerii din jurul meu imi dau o varsta mai mica decat cea pe care o am ca in realitate.
Pe principiul ca omul nu se bucura de ce are decat cand pierde…asa si eu ma intreb DE CE e atat de greu sa ne bucuram de ce avem in prezent fara sa ne omoram sa schimbam acest prezent, fara sa avem regrete in ceea ce priveste trecutul si fara sa ne straduim in a ne pune toate sperantele in viitor ???
M-a izbit aceasta nostalgie de 8 martie cand am realizat ca salamul de biscuiti facut de mama e echivalentul madeleinelor lui Proust dar asta a fost doar inceputul. Urarile de primavara insorita primite pe multele cai de comunicare contemporane m-au lasat muta de uimire. Cateva dintre ele au fost de la oameni pe care la un moment dat in viata i-am urat din tot sufletul pentru ca au fost ce au fost si pentru ca au facut ce au facut…si cu toate astea m-am bucurat atat de mult ca s-au gandit la mine, ca daca eram patruped dadeam din coada de faceam aer conditionat in jurul meu! Si mi-am adus aminte de atat de multe si m-am mirat din nou atat de mult de reactia mea ca stau si ma intreb…de ce uram ce iubim, daca pana la urma tot ajungem sa iubim ce uram…Trebuie sa recunoasteti ca e intr-adevar fascinant J.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu