Obsesia lui ALTFEL e in tendintze….

Nu pot sa nu observ când merg pe stradă, în metrou, la orice emisiune TV, în orice interviu acordat în presă de te miri cine, această obsesie de a dovedi cu orice preţ prin discurs, prin fapte, prin stil, coafură, accesorii...că fiecare e ALTFEL.

De unde această isterie de a ne diferenţia de restul lumii? A devenit atât de urâtă ideea de a aparţine unui grup sau de a fi la fel sau e atât de disperată căutarea identităţii de sine. Nu zic că nu m-a atins şi pe mine…dar asta nu înseamnă că am înţeles atunci de ce. Am încercat să îmi găsesc talente nebănuite: să pictez (de au ajuns prietenii sa se roage să nu le mai fac cadou tablouri de ziua lor), să fac bijuterii din mărgele (m-a ţinut vreo lună cu întreruperi până am realizat că nu sunt nici mare talent şi e şi calea cea mai sigură de creştere a dioptriilor), să mă apuc de creat chestii la care nu m-am priceput.

Cel mai mult mă amuză cât a ajuns de comun să fii altfel....cum intenţia iniţială de a fi  o persoană spectaculoasă, cu gusturi alese, cu hobby-uri deosebite sau multe, prea multe, e atât de trivială.... cum se simte nevoia de supermani şi superdoamne urbane atât de altfel şi prin privire şi prin gândire......

Nu vreau să spun că a-ţi căuta identitatea e un lucru rău, e rău doar să pretinzi că eşti altceva decât eşti, că îţi plac lucruri care nu îţi plac şi că uiţi să fii tu. E însă bine să încerci şi să îţi dai seama ce ţi se potriveşte şi ce nu. A fi noi înşine a ajuns să fie banal, când de fapt cu toţii suntem atât de diferiţi şi de fascinanţi fără să fie nevoie să ne mai străduim să o dovedim. Aşa că am înţeles până la urmă că dacă a fi ALTFEL înseamnă a fi banal...atunci asta aleg...şi reuşesc chiar să fiu în tendinţe doar că ALTFEL.