Viaţa ca un tren...

       Comparaţia aceasta cu viaţa ca un tren în care tu mergi aşa ca nebunu până nu se ştie unde, mă nemulţumeşte complet şi aşa că, în loc să vin cu argumente în favoarea acestei comparaţii, am decis să fac o analiză pe text un pic mai inginerească, pentru a îmi demonstra mie şi vouă că lucrurile nu sunt atât de întâmplatoare şi noi chiar deţinem controlul asupra vieţii noastre, dacă chiar vrem asta.

            Pentru a putea combate un pic această comparaţie am să dezvolt un pic la ce (cred eu ) că se referă ea...Bun, deci avem un tren şi el e viaţa. Pâna aici totul clar, noi suntem în acest tren şi călătorim către o destinaţie incertă, pentru că viitorul e, nu-i aşa, incert. Iaraşi clar până aici. Trenul ăsta se mai opreşte şi el din când în când în gări, unde oamenii se urcă şi coboară. Teoria care susţine aceasta comparaţie este că aceşti oameni se împart în categorii cei care ne însoţesc pe tot parcursul călătoriei sau pe perioade mai scurte sau mai lungi ale călătoriei. Şi de-aici intervine o lungă filosofie sau un profund insight psihologic cu rolul acestor oameni, de ce, de unde, etc.

 Ce nu înţeleg eu sau mai bine zis ce nu îmi convine e că habar nu am:

- cine conduce trenul ăsta?

- ce caută alţi oameni în trenul meu?

- dacă ei sunt în trenul meu, înseamnă că şi eu pot să mă urc în al lor?

- cum pot eu să urc în al lor, dacă eu am trenul meu? Ce fac în timpul ăsta? Îl garez pe undeva? Asta nu e bine, că ma urc la oamenii ăia în tren şi al meu rămâne pe loc, deci teoretic trebuie să mă întorc la un moment dat şi să imi iau trenul înapoi. Dacă mi l-a furat cineva sau pur şi simplu am uitat unde l-am pus, ce fac? Merg pe jos?

- dacă vreau să cobor la Fălticeni şi trenul meu e intercity şi nu are staţie, ce mă fac?

- sau dacă vreau să mă duc la Monte Carlo? Cum intervine rolul avionului în acest film? Trenul meu vine echipat şi cu un avion pe care să îl pot folosi după bunul plac? Şi dacă da, cine îl pilotează? Mi-e clar că trebuie să fie altcineva decât cel care conduce trenul, că doar sunt meserii diferite!

- de ce nu pot să aleg eu cine conduce ce? Trenul şi avionul vin preechipate cu personal?

- oamenii ăştia care se urcă în tren după bunul lor plac, dacă vor să coboare din mers? Există o politie a trenurilor care să poată opri asta? Şi ce fac ei, se urcă asa după chef , plătesc bilet? Asta mi-ar uşura super mult treaba că măcar aş şti să întreb :

Eu : « Bună ziua ! Îmi spuneţi vă rog până unde călătoriţi ?

Pasagerul : « Bună ziua ! Eu sunt soţul ! Facem doi copii şi am coborât! »

Ar fi mai simplu nu? Deci e clar, ori nu cumpără nimeni bilet, ori pe biletul ăla al lor scrie o dată pe care nimeni nu o poate dezvălui din simplul motiv că nimeni nu o stie, ea cred că apare scrisa doar în momentul în care persoanei în cauză îi e menit să coboare. Asta iarăsi nu imi place, stai aşa cu panica…o zi, două, nouă şi când ţi-e lumea mai dragă tzushti apare scrisul ăla pe bilet şi gata asta a fost…s-a dus.

- trenul meu are vagon restaurant?

            Cu toate că uneori sunt multe asemănări între viaţa noastră şi cea a unei călătorii cu trenul, ideea este că nu suntem atât de neajutoraţi încât să credem că chiar nu putem controla nimic. Uneori lucrurile se întâmplă, ştiu, fie că vrem, fie că nu vrem, însă de şi mai multe ori noi singuri ne setăm destinaţiile, gările şi perioadele de staţionare în ele…

Ceea ce mi se pare mie cel mai greu este să înţelegem că viaţa este un device personalizat fiecăruia, muuuuult mai high tech decât un tren, device pe care noi singuri îl conducem de cele mai multe ori, si depinde doar de noi sa facem treaba asta bine…pentru că deh nu dăm examen în faţa nimănui pentru acest permis ci doar în faţa a nouă înşine… aşa că dacă suntem prinşi băuţi la cârma lui, dacă lăsăm pe alţii să îl conducă, dacă nu îi facem reviziile la timp, noi suntem primii şi de cele mai multe ori singurii care au de suferit…